Marcel Vela, aviz negativ pentru funcția de ministru al Internelor

Marcel Vela, aviz negativ pentru funcția de ministru al Internelor
Sursa foto: Gandul.ro
Publicat: 17/02/2020, 17:01
Actualizat: 17/02/2020, 18:00

Marcel Vela a primit luni aviz negativ pentru funcţia de ministru al Internelor din partea comisiilor parlamentare de specialitate.

S-au înregistrat 10 voturi „pentru”, 15 „împotrivă” şi patru abţineri din partea membrilor Comisiilor pentru apărare de la Camera Deputaţilor şi Senat.

Ministrul propus la Interne, Marcel Vela, a declarat luni, la audierile din Parlament, că la locale nu pot vota cei care se află într-o altă localitate decât cea în care locuiesc, acest lucru fiind valabil doar în cazul anticipatelor.

Precizările au venit în contextul unei întrebări legate de ordonanţa privind anticipatele.

Florin Cîţu a primit aviz negativ pentru portofoliul Finanţelor

Ministrul desemnat Florin Cîţu a primit, luni, aviz negativ din partea Comisiei economice şi de buget-finanţe din Parlament. Audierea în Comisie a fost marcată de scandal și hohote de râs, la fel ca în urmă cu patru luni.

Audierea ministrului desemnat Florin Cîțu a fost marcată de scandal. Cîţu a fost întrerupt de mai multe ori de senatori şi deputaţi, care au izbucnit de râs de câteva ori.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
Raisa Maria, fetiţa de 2 ani şi 5 luni dispărută la Breasta, în Dolj, este...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Lege pentru românii care au casă la curte. Este interzis lângă gardul vecinului
Viața la bloc. Ce poți face când asociația încalcă legea
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Da...
×